Local

Ziua Națională de Curățenie, marcată la Botoșani

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, în sala Nicolae Iorga, din Palatul Administrativ, o întâlnire de lucru pentru a organiza la nivel județean acţiunea, care va avea loc în data de 21 septembrie 2024, din cadrul proiectului naţional, ”Ziua de Curățenie Națională 2024”.

La întâlnire au participat reprezentanți de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratul pentru Situaţíi de Urgenţă „Nicolae Iorga” Botoşani, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „General de brigadă Tudor Luchian” Botoşani, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontiera Botosani, Centrul Militar Botoșani, UM 01251 Botoşani, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Botoșani, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoşani, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate-Serviciul Teritorial Botoșani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Direcţia Silvică Botoşani, Secţia Drumuri Naţionale Botoşani, ADI ECOPROCES, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani și Asociația “Let`s Do It, Romania!.

Instituția Prefectului-Județul Botoșani va coordona și colabora cu voluntarii proiectului din judeţul Botoşani, care se vor implica în acţiunea de voluntariat din data de 21 septembrie 2024, ”Ziua de Curățenie Națională 2024”.

”Ne așteptăm la o participare numeroasă a voluntarilor din Botoșani, la fel cum a fost și în anii trecuți. În 2022, aproximativ 10.000 de voluntari din județul Botoșani, dintre care peste 1.000 de cadre didactice și peste 6.000 de copii, au participat la acţiunea din cadrul proiectului naţional, „Ziua de Curățenie Națională”, iar în 2023 au participat aproximativ 18.000 de voluntari din județul Botoșani, dintre care 1.700 cadre didactice și inspectori școlari și peste 13.000 de elevi. Este un eveniment internațional, anul acesta 198 de țări și peste 19 milioane de voluntari se mobilizează pentru o curățenie globală. Fac un apel la autoritățile locale din județul nostru să se implice în gestionarea deșeurilor colectate în cadrul acțiunii” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Ecologizarea zonelor stabilite se va realiza simultan, în data de 21 septembrie 2024, în intervalul orar 08:00 – 15:00.

Startul oficial al campaniei se va da în Piața Revoluției, în fața Palatului Administrativ, de către angajații Instituției Prefectului și ai structurilor MAI, participanți la campanie.

Materialele necesare, saci menajeri și mănuși de protecție, vor fi distribuite de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate-Serviciul Teritorial Botoșani. Materialele de protecție pot fi ridicate de către responsabilii instituțiilor în baza listelor de voluntari transmise.

Ziua de Curățenie Națională reprezintă cea mai mare mobilizare de voluntari din România, pentru a face curățenie în toată țara într-o singură zi.

Vă așteptăm alături de noi!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page