Localsocial

Ziua Națională a Adopției. Zeci de copii din Botoșani și-au găsit o familie, anul trecut

Astăzi, 2 Iunie, sărbătorim Ziua Națională a Adopției.

Adopția este despre iubire pentru totdeauna, despre împlinire, despre o viață nouă fericită!

Îi felicităm pe toți părinții care au dat o șansă și o nouă viață unui copil abandonat și îi încurajăm pe cei care se gândesc sau doresc să devină părinți prin adopție!

În evidența Biroului de adopții și postadopții Botoșani sunt 140 copii adoptabili, dintre aceștia, 123 au vârsta mai mare de șase ani. Și ei au nevoie de dragostea unor părinți! Chiar dacă șansele de a fi adoptați împreună sunt mai mici și cele 35 grupuri de câte doi sau trei frați așteaptă o familie adoptatoare.

Toți copiii au nevoie de o familie iubitoare, indiferent că sunt mai mici sau mai mari. Fiecare copil trebuie să aibă o familie în care să crească și să se simtă iubit.

În județul Botoșani, în cursul anului 2021, 28 familii/persoane au urmat procedura de evaluare și au obținut atestatul de familie/persoană aptă să adopte iar de la începutul acestui an, alte 8 familii/persoane au fost atestate ca fiind apte să adopte.  În cursul aceluiași an, pentru 23 de copii a fost încuviințată adopția la o familie/persoană adoptatoare, dintre care un copil a fost adoptat internațional, iar de la începutul anului 2022, alți șase copii se bucură de dragostea permanentă a unei familii adoptatoare, fiind încuviințată adopția. De la începutul anului și până în prezent, pentru 10 copii a fost revocată măsura de protecție specială ei fiind încredințați în vederea adopției la familii sau persoane adoptatoare.

Așteptăm familiile și persoanele care doresc să adopte sau să primească informații despre procedura adopției, să se adreseze direct instituției noastre la sediul Biroului de adopții și postadopții din cadrul D.G.A.S.P.C. Botoșani, situat în  mun. Botoșani, str. Nicolae Iorga nr.33 sau la numerele de telefon 0770296073, 0231584014 de luni-joi între orele 07.30-16.00, vineri între orele 07.30-13.30.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani urează ”La mulți ani!” tuturor copiilor care sunt sau urmează să fie adoptați, precum și tuturor familiilor care au adoptat sau urmează să adopte!

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page