Educația naște încredere, încrederea naște speranță iar speranța naște pace spunea marele Confucius. Pornind de la aceste cuvinte, cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut au marcat cum au știut ei mai bine Ziua Educației, prin diverse acțiuni menite să sublinieze elevilor importanța educației.
Deși Ziua Educației este marcată în calendarul școlar ca zi nelucrătoare, totuși profesorii și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut au gândit că nu este un loc mai frumos să serbezi educația decât la școala. Astfel, astăzi 05 octombrie 2022 aceștia s-au întâlnit la structurile Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut pentru a marca prin diferite activități această zi.
La Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți Prut elevii clasei a V a au participat la un concurs de cultură generală Micii isteți, organizat de domnii profesori Pamfil Vlad (Ed. Fizică) și Postolachi Vasile (Religie). Cei mici și-au dovedit abilitățile în toate domeniile studiate iar la final istețimea le-a fost premiată de către cei doi organizatori cu pizza și suc. De asemenea cei doi organizatori le-a vorbit elevilor despre importanța educației în drumul vieții.
La Școala Gimnazială nr. 3 Rădăuți-Prut elevii clasei a IV a însoțiți de doamna învățătoare Matei-Popescu Luminița au avut parte de educație vizuală prin intermediul unei excursii în frumoasele obiective turistice ale județului nostru.Nu știu dacă voi schimba lumea. Dar știu că elevii mei o vor face! a declarat doamna învățătoare.
La Școala Gimnazială Nr. 2 Miorcani elevii și cadrele didactice și-au demonstrat abilitățile artistice prin implicarea în campania Dă culoare Școlii tale. Astfel de la cei mai mici și până la cei mai mari (clasa pregătitoare- clasa a VIII a), elevii îndrumați și ajutați de cadrele didactice (înv. Purice Cristina, înv. Apreutese Valentina, înv. Dumitraș Alina Gabi, înv. Gavrilescu Oana Mihaela, prof. Căruceriu Loredana, prof. Luchian Mirela, prof. Nistor Amalia și prof. Moga Adina Liliana) au dat culoare școlii la propriu împodobindu-i pereții cu diferite desene sugestive, referitoare la educație.
,,Este minunat când există unitate și dorință de implicare. Și cu puțină imaginație, se pot face multe lucruri frumoase ..In cele din urmă toată lumea are numai de câstigat! Și asta e cel mai important” ne-a declarat doamna profesoara Moga Adina Liliana, consilier pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare.