Ministerul Educației a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene.
În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unitățile de învățământ cu risc ridicat și mediu de abandon școlar. Indicatorii surprind aspecte educaționale esențiale și valorifică o bază de date de 4.627 de școli din învățământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în rețeaua școlară actuală.
Toate cele 33 de unități de învățământ din județul Botoșani care au depus proiecte primesc finanțare.
Mult succes!
- LICEUL „DEMOSTENE BOTEZ” TRUŞEŞTI
- LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI
- LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAȘOTĂ” POMÂRLA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE BRANDZĂ” VIIŞOARA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „EPISCOP DOCTOR PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIȘ
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE COMAN” BRĂEŞTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN CERNAT” HAVÂRNA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN MURARIU” CRISTINEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANȚI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TUDOR VLADIMIRESCU” ALBEŞTI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ADĂŞENI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ALBEŞTI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BĂLUŞENI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BLÂNDEŞTI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CĂLĂRAŞI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CORDĂRENI
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CRISTEŞTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DOBÂRCENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DUMENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DURNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LUNCA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PRĂJENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RĂDĂUȚI-PRUT
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROMA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SANTA MARE
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SULIȚA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȘTIUBIENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VĂCULEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VLĂDENI-DEAL
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI