ECONOMIC

Zeci de oameni de afaceri din județul Botoșani au participat la o dezbatere despre afaceri inteligente cu finanțări europene – FOTO

Camera de Comerț și Industrie Botoșani, în parteneriat cu BCR Botoșani, are plăcerea de a anunța finalizarea cu succes a conferinței „Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene!”.

Evenimentul a avut loc, în data de 18.04.2024, la Popas Cucorăni şi a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru antreprenorii din regiunea noastră de a descoperi şi explora posibilităţile oferite de fondurile europene în materie de dezvoltare a afacerilor.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme importante pentru mediul de afaceri, printre care:

  • trecerea în revistă a progresului și perspectivelor tranziției energetice în România, o temă de mare importanță pentru viitorul economic al țării noastre.
  • identificarea și anticiparea disponibilității fondurilor europene pentru a iniția apeluri pentru diverse proiecte, oferind antreprenorilor posibilitatea de a accesa resursele necesare dezvoltării afacerilor.
  • o înțelegere a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească IMM-urile pentru a accesa fondurile disponibile, pentru a îmbunătăți șansele de succes în obținerea acestora.

 „Avem un trend ascendent în ultimii 5-6 ani, o creştere a cifrei de afaceri la nivelul judeţului Botoşani. Există ceva în aer care pluteşte a speranţă şi cred ca acelaşi trend se va confirma în date oficiale şi pentru 2023. Sunt convins că vor fi foarte mulţi bani din fonduri europene, dar ceea ce trebuie să ştim este că finanţatorii propun ghiduri de finanţare ce sunt lansate în consultare publică şi la acea etapă trebuie să fim mai activi ca să ne spunem nevoile noastre” a  fost mesajul preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie, Valeriu Iftime.

La eveniment au participat reprezentanți ai peste 250 de companii din judeţul Botoşani, exprimându-și interesul și angajamentul față de creșterea și dezvoltarea afacerilor locale.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page