Local

Zeci de misiuni ale jandarmilor botoșăneni în ultima săptămână

În ultima săptămână, peste 220 de jandarmi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională care pot aduce atingere siguranței cetățenilor.
Deși scopul principal îl reprezintă prevenirea, cele 117 misiuni de ordine publică, executate de jandarmii botoșăneni independent sau în cooperare cu efective de poliție, s-au finalizat cu aplicarea a 67 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, jandarmii au intervenit independent sau în cadrul patrulelor mixte la 22 de apeluri 112, unde au luat măsurile legale ce s-au impus și au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de furt, în cazul a doi tineri care au fost depistați în timp ce împărțeau produsele sustrase dintr-un supermarket.
În afara misiunilor de menținere sau asigurare a ordinii publice, efectivele Inspectoratului au asigurat permanent paza și protecția instituțională la cele 18 obiective din competență, sens în care nu au fost constatate încălcări ale normelor legale privind siguranța acestora.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page