Zeci de intervenții ale polițiștilor botoșăneni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 40 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.600 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce șase permise de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.