În această după-amiază, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, s-a desfășurat o activitate de prevenire a faptelor antisociale în rândul elevilor, în cadrul campaniei ,,Adolescență fără delincvență”.
Activitatea intitulată ,,Misiune pentru Conștientizare” a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, cu sprijinul doamnei subprefect Elena-Paula Cojocariu-Berențan, a doamnei Cristina Breșug, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani, a conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani și a avut un caracter interactiv, discuțiile cu elevii fiind purtate pe teme precum prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională cu incidență în mediul școlar, riscurile consumului de substanțe interzise și a folosirii inadecvate a rețelelor de socializare, precum și noțiuni despre bullying și efectele acestuia.
Aproximativ 80 de elevi de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga”, Liceul Tehnologic ,,Elie Radu”, Liceul Tehnologic ,,Petru Rareș”, Complexul de apartamente ,,Cireșarii” și Casa de tip familial ,,Lizuca”, însoțiți de cadre didactice, au purtat un dialog deschis cu jandarmii botoșăneni timp de 90 de minute.
Activitățile în cadrul campaniei vor fi organizate până la finalul anului școlar în curs, cu elevii de la diferite instituții de învățământ preuniversitar din județul Botoșani.