Clopoțelul, vestitor al vacanței mari, a sunat și în acest an școlar la Penitenciarul Botoșani. 92 de elevi absolvenți, din 101 înscriși inițial în clasele I-X , au promovat cu succes anul scolar 2022-2023.
Diplomele de merit și premii au fost acordate deținuților absolvenți de către cadrele didactice care au desfășurat activitatea instructiv-educativă, în prezența doamnei Loredana Secrieru, director al Școlii Speciale Sf. Stelian și a domnului Mihai Scutariu, prof. coord. pentru învățământul incluziv.
Aprecieri au fost adresate și doamnei ofițer coordonator din cadrul Serviciului educație al unității, pentru eforturile depuse în vederea asigurării condițiilor de desfășurare a activităților educative la nivel optim.
Acest an a fost unul de excepție prin rezultatele obținute și rata de promovabilitate mult mai ridicată față de anii precedenți.
Cu toate că detenția reprezintă, în esență, separarea de societatea civilă, educația constituie un prilej de “evadare către cunoaștere”. Constituie un proces ce poate influența schimbarea pozitivă a vieții și comportamentului, dezvoltarea de noi calități și deprinderi, explorarea de noi orizonturi, astfel încât să creeze acele pârghii necesare trecerii de la executarea efectivă a condamnării la revenirea ca membru activ în comunitate.