Zeci de amenzi date de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate.
Astfel, pe raza județului, au fost organizate 6 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 67 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 12.000 de lei.
De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor impuse 314 persoane izolate și 1445 persoane aflate în carantină, fără a fi constatate abateri ale prevederilor legale.