Zeci de amenzi date de jandarmii botoșăneni în weekend
Misiunile executate în acest week-end de efectivele de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-au finalizat cu aplicarea a nu mai puțin de 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8000 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au vizat fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, atât în mediul urban, cât și în localități rurale în care jandarmii au acționat în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni sau în cadrul acțiunilor punctuale executate pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională în zone de interes operativ.
Sâmbătă noapte, un bărbat care tulbura somnul locuitorilor de la intersecția străzii Primăverii cu Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani, prin muzica care se auzea la intensitate mare din boxele unui autoturism, a fost amendat cu 200 de lei, cu precizarea că, aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta a afișat un comportament sfidător la adresa echipajului de jandarmi, considerând că: ,,Nu mă puteți amenda deoarece nu aveți niciun martor”.
Cam pe la aceeași oră, de această dată pe strada Principală din comuna Todireni, între două ,,gâturi” trase cu sete dintr-o sticlă de băuturi alcoolice, un alt bărbat striga fără vreun motiv întemeiat și lovea cu picioarele în gardurile caselor pe lângă care trecea, în acest caz sancțiunea aplicată fiind amendă în valoare de 300 de lei.
Recomandăm cetățenilor să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în situații similare, pentru ca intervenția forțelor de ordine să se producă în timp scurt și, prin măsurile legale adoptate, să aibă efectul scontat.