Local

Zeci de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști și pietoni, de la începutul anului, în județul Botoșani. Recomandările polițiștilor

În primele 6 luni ale anului 2023, pe drumurile din județ s-au produs  181 de accidente rutiere, cu 5 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut,  în urma cărora au rezultat  23 de  victime rănite grav, cu 11 mai puține decât în acceași perioadă a anului trecut și 6 persoane decedate, cu una mai puțin, decât în perioada similară a anului trecut.

 

Principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere, la nivelul județului Botoșani, sunt abateri ale bicicliștilor, viteza neadaptată la condițiile de drum și neacordare priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

 

În mod constant au fost organizate acțiuni punctuale pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind aplicate zilnic, zeci de sancțiuni contravenționale celor care încalcă regulile de circulație.

 

Peste 12.400 de sancțiuni au fost aplicate, la nivelul județului, pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul rutier și 1.301 permise au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce.

 

Peste 460 dintre permise au fost reținute  ca urmare a încălcării regimului legal de viteză și 91 dintre permise  au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului.

 

De asemenea, au fost constatate 276 de infracțiuni, dintre care peste 60 pentru conducere sub influența alcoolului, iar 64 pentru conducere fără permis sau cu permisul retras/suspendat/anulat.

 

Activitățile de prevenire și combaterea a cauzelor generatoare de accidente rutiere vor fi desfășurate în mod constant pe drumurile din județ, siguranța traficului rutier fiind o prioritate pentru polițiști.

 

Scopul activităților este creșterea gradului de  conștientizarea a cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun, atât  ei, cât și ceilalți participanți la trafic, în momentul în care încalcă regulile de circulație.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page