Important

WEB | Yahoo taraste Facebook prin tribunale. “Tehnologia pe care este fondat Facebook este a noastra”

Reprezentanţii Yahoo! a depus luni plangere împotriva Facebook. Site-ul de socializare acuză Yahoo! de uzurparea unora dintre patentele sale, în special cu privire la publicitate, protecţia vieţii private sau mesagerie, informează AFP.
Yahoo! a descoperit zece patente pe care Facebook le-ar utiliza fără autorizaţie, se arată plangerea depusă la un tribunal federal din California.
“Din nefericire, diferendul cu Facebook rămane nerezolvat, iar noi suntem nevoiţi să cerem să se facă dreptate în faţa unui tribunal federal”, a subliniat grupul californian într-un comunicat de presă.
“Suntem dezamăgiţi că Yahoo!, un partener de lungă durată al Facebook şi o întreprindere care a obţinut beneficii substanţiale din colaborarea sa cu Facebook, a hotărat să se adreseze justiţiei”, a precizat un purtător de cuvant al reţelei de socializare.
Potrivit plangerii depusă de Yahoo!, “la o mare parte a tehnologiei pe care este fondat Facebook, Yahoo! a ajuns primul şi a obţinut, ca atare, patente (…) destinate protejării acestor inovaţii”.
“Intregul model de reţea de socializare Facebook, care permite utilizatorilor să creeze profiluri şi să se conecteze, între altele, cu persoane şi companii, este bazat pe tehnologia brevetată de reţeaua de socializare a Yahoo! Inainte să adopte tehnologia Yahoo! (în materie), în 2008, Facebook era considerat drept unul dintre site-urile sale cele mai puţin performante în domeniul publicităţii” se mai arată în plagerea depusă de Yahoo.
In prezent, Yahoo! are peste 700 de milioane de vizitatori unici pe lună, iar Facebook numără 845 de milioane de utilizatori activi în lume.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page