Vremea schimbă foaia: la ce să ne așteptăm, potrivit ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ pentru toată țara.
Din seara zilei de joi (03 octombrie) și până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei.
Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului.
Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp.
În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h.