Vitezoman tras pe dreapta de polițiștii din Ștefănești. Bărbatul s-a ales cu dosar penal
La data de 23 septembrie 2023, în intervalul orar 16:0021:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
În cadrul activităților desfășurate polițiștii au acționat cu autospeciale dotate cu aparat radar, fiind identificați 12 conducători auto care au depășit viteza legală. Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de peste 5.000 de lei, iar față de doi dintre conducătorii auto a fost dispusă măsura complementară de reținere a permisului de conducere.
Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.
Exemplu:
La data de 23 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 D, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 54 de ani, din orașul Săveni, care rula cu viteză peste limita legală.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.