Vitezoman tras pe dreapta de polițiștii botoșăneni. Bărbatul s-a ales cu dosar penal
La data de 03 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, au efectuat semnal de oprire, pe drumul național DN 29D, unui autoturism ce a fost surprins de aparatul radar cu o viteză de 72 km peste viteza regulamentară.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, totodată, conducătorul autoturismului fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1450 lei.