Violența se plătește! Un tânăr din Botoșani a primit ordin de protecție pentru că a făcut scandal în familie
La data de 21 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Răchiți, pentru faptul că a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv la adresa familiei.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de soția sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Sesizarea polițiștilor cu privire la faptele de violență în familie este de o importanță majoră în protejarea victimelor și prevenirea unor consecințe mai grave.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
–evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
–reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
–obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
–interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.