Politic

Vicepreședintele ALDE, Avram Gal, sancționează dur inadecvarea guvernului în raport cu problemele critice din educație

Apropiindu-se finalul anului școlar, le-am întrebat pe fiicele mele cum au perceput tot acest interval în care sistemul de învățământ a fost dat peste cap de pandemie. Cu o sinceritate debordantă mi-au răspuns că școala online este oarecum mai comodă,  mai facilă, însă trebuie să admită, totodată, că se pierde foarte mult din ceea ce presupune procesul educativ, și tocmai de aceea speră ca revenirea la normal să fie rapidă și definitivă.

Această discuție m-a făcut să înțeleg mai bine ce se află în spatele unor cifre pe care le-am aflat zilele trecute, si care, din păcate, au trecut oarecum pe sub radar în spațiul public românesc. Mai exact, din statisticile ministerului Educației aflăm că doar 66% din absolvenții de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului de Bacalaureat în acest an. Având în vedere experiența anilor trecuți, în cel mai pozitiv scenariu putem spera că din cei înscriși măcar doua treimi să reușească să depășească acest „examen al maturității”.

Cifrele sunt absolut îngrijorătoare pentru că relevă nivelul real de pregătire în pandemie. Arată ceea ce știam cu toții,  deși suntem agasați periodic cu eternul proiect de țară „România educată”, și anume că inechitățile privind accesul la educație sunt grave,  iar pandemia le-a adâncit și mai tare.  Copiii mei sunt privilegiați, pentru că au beneficiat de mijloacele necesare pentru a participa la activitatile școlare online, însă la nivelul satelor si comunelor, unde familiile se zbat la limita sărăciei situația a rămas dramatică.

Discutam, de asemenea, cu prieteni din mediul universitar, care îmi spuneau că cele 66 de procente vor afecta foarte serios cifrele de școlarizare din universități.  Consecința imediată este că va scadea și mai mult numarul celor care vor urma o facultate,  riscând să se închidă programe întregi de studii, ceea ce generează pe lanț dezechilibre foarte serioase.

Ați auzit pe cineva din mediul guvernamental să adreseze aceste probleme fundamentale, sistemice? Vorbim despre copiii noștri.  Despre viitorul lor. Evident că dacă strategia de țară rămâne tot cea care promovează mâna de lucru ieftină, si exodul românilor în străinătate…nu avem nevoie de școală.  Ba chiar ne încurcă.

Însă, poate cel mai frustrant este că puși în fața adevăratelor porbleme cu care se confruntă sistemul de învățământ, coaliția de guvernare, prin vocea vicepremierului Dan Barna a găsit oportun sa iasă cu urmatoarea inițiativă: „Legea ar trebui modificată astfel încât copiii să poată face în școli lecții de educație sexuală fără acordul părinților”.

Cum poate fi cineva atât de decuplat de realitate? Refuz să mă gandesc cum va arăta România cu aceste cozi de topor încă 3 ani la butoane.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page