Ecourile războiului din Ucraina se resimt cel mai mult în satele de la graniţa de nord a României. Mii de refugiaţi străbat comunele, cazaţi temporar de autorităţi sau localnici, iar sătenii fac nopţi albe din cauza bombardamentelor şi avioanelor de luptă.
Coşmarul războiului din Ucraina a lovit şi satele de la graniţa de nord a României. În comunele de graniţă ale judeţului Botoşani, valurile de refugiaţi aduc cu ei o adevărată criză umanitară. În plus, localnicii aud zi şi noapte ecourile bătăliilor de peste graniţă şi stau cu frica-n sân ca nu cumva războiul să se mute către vest.
Dramele de la frontieră
În ultimele zile, au intrat în judeţul Botoşani peste 7.000 de refugiaţi ucraineni, în special femei cu copii. Comunele Cândeşti şi Mihăileni, din judeţul Botoşani, se află la numai câţiva kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Siret, judeţul Suceava, dar şi de frontiera cu Ucraina. Numeroşi refugiaţi au ajuns în aceste comune, atât datorită comunităţii de ucraineni, din zonă, care a cazat numeroase familii cu copii, dar şi a centrelor amenajate de autorităţi.
În satul Sinăuţi, din comuna Mihăileni, într-un centru de zi pentru persoane vârstnice, numeroşi refugiaţi au putut să se odihnească măcar pentru o noapte înainte de a porni mai departe către Europa, cât mai departe de război. Printre aceştia se află şi Maia, o femeie din Ucraina care trăieşte o dramă cumplită. Trăieşte de 15 ani în Italia cu soţul ei, acolo unde munceau pentru o viaţă mai bună. S-au întors pentru o înmormântare în ţara natală şi acolo i-a prins războiul. Soţul, dar şi fiul Maiei au fost mobilizaţi şi în momentul de faţă se află pe front. Ucraineanca de aproximativ 50 de ani este nevoită să se întoarcă în Italia.
„Am venit acasă şi am dat de urgie. Soţul a rămas. Şi-a luat la revedere şi gata. A spus că este datoria lui de ucrainean. Mi s-a rupt inima. A trebuit să-i las acolo. Şi nora a rămas, cu tot cu copii, a zis că nu poate fără soţul ei”, spune ucraineanca pentru Adevărul.
Maia a plecat împreună cu Lena, o ucraineancă de 28 de ani din Kiev. Tânăra este în stare de şoc după ce a fost nevoită să-şi lase acasă părinţii mai în vârstă, dar şi fratele care se află în focul luptelor.
„Nici măcar nu mai poate vorbi”, spune Maia. În apropiere, în căminul cultural din comuna Cândeşti alte două ucrainence, cu câte trei copii fiecare se gândesc la soţii aflaţi pe front.
„Ne-au spus să plecăm că ei merg la război. Au plecat toţi bărbaţii din sat, pe front. Eu până nu-l văd viu nu am linişte”, spune Yana, o femeie dintr-un sat din apropiere de Cernăuţi.
„Avem rude şi prieteni care se pregătesc de luptă”
Drama celor care fug din calea războiului este cel mai bine resimţită în câteva sate din Cândeşti şi Mihăileni, acolo unde, de sute de ani, trăiesc comunităţi importante de ucraineni. În Cândeşti Bucovina, Sinăuţi sau Rogojeşti aproape că nu există localnic care să nu aibă dincolo de graniţă prieteni sau rude. Claudia Semciuc este o tânără ucraineancă din satul Rogojeşti, comuna Mihăileni şi reprezentant al tineretului Uniunii Ucrainenilor din România.
„Eu încă nu vreau să concep că se întâmplă asta. Simt o durere sufletească uriaşă. Dincolo, acolo unde se moare, avem rude şi prieteni care se pregătesc de luptă. Stăm cu gândul la ei”, spune botoşăneanca, citată de Adevărul.
Dramele refugiaţilor, dar şi atmosfera de război a sădit nelinişte în sufletele localnicilor. Moş Pantelimon, din Sinăuţi, avea doar cinci ani când se termina al doilea război mondial, iar acum îl cutremură ceea ce se întâmplă peste graniţă.
„Eu ştiu, că am trăit. Războiul aduce numai necazuri la generaţii întregi, şi boală, şi foamete şi durere. Aud zilnic cum bubuie dincolo de graniţă şi cum trec avioane. Şi stau şi plâng că sunt şi ei sângele meu. Sunt şi ucrainean şi român. Noi în satele astea trăim ca fraţii şi ne doare unul de altul”, spune botoşăneanul.
