Vezi cine sunt viitorii senatori și deputați din Botoșani
Autoritățile electorale din Botoșani au stabilit, sâmbătă seară, 12 decembrie 2020, modalitatea de repartizare a mandatelor după alegerile parlamentare din 6 decembrie.
După prima etapă de repartizare a mandatelor, care a avut loc sâmbătă, trei mandate de deputați au fost repartizate Partidului Social Democrat (PSD), iar câte unul Partidului Național Liberal (PNL) și Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Asta presupune că viitorii deputați din Botoșani vor fi Marius Budăi (PSD), Dan Șlincu (PSD), Constantin Pătrăuceanu (PSD), Costel Șoptică (PNL) și Lucian Feodorov (AUR).
La Senat, după prima etapă de repartizare, a fost alocat doar un mandat, cel al lui Lucian Trufin (PSD).
Luni, 14 decembrie 2020, urmează a două etapă de distribuire a mandatelor, care va fi făcută de către Biroul Electoral Central, iar calculelele estimate de autoritățile electorale arată că al doilea mandat de senator va merge la PNL, iar al treilea la PSD sau AUR. În aceste condiții, senatori vor ajunge și Cristian Achiței (PNL) și Costel Lupașcu (PSD) sau Dorinel Cosma (AUR). În acest moment, PSD are un număr de voturi neutilizate de 15.697, iar AUR are 14.931, iar pentru un mandat întreg a fost nevoie de 29.879 voturi. Întregirea unui mandat în favoarea lui Lupașcu sau Cosma depinde de resturile de voturi nedistribuite la nivel național.
La Camera Deputaților, al șaselea mandat, care va fi repartizat tot luni de către Biroul Electoral Central, ar urma să ajungă la candidatul USR-PLUS, Andrei Drancă.