Florin Cîțu anunță sprijin financiar pentru părinți
Guvernul deține resurse bugetare pentru susținerea părinților care trebuie să stea acasă cu copiii care studiază online, a precizat, marți premierul României. „Eu am spus că ne dorim prezență fizică și voi face totul pentru a avea prezența fizică în anul 2021-2022. Bineînțeles că dacă mergem în această direcție și vor fi școli sau clase închise, iar părinții vor trebui să stea acasă, aveam o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susține financiar – era o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era”, a declarat Florin Cîțu.
„Vom reintroduce această măsură pe perioada în care părinții trebuie să stea acasă cu copiii, dacă se închide școala pe motiv de COVID. Vorbim de părinții care nu sunt în telemuncă”, a mai precizat premierul.
Ce beneficii financiare vor primi părinții care stau acasă cu copiii, dacă învață în sistem online
Părinții care stau acasă cu copiii, angajați la stat sau la privat, vor primi o indemnizație de 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie, pentru perioada în care școlile sau grădinițele au fost închise, iar învățământul a trecut în sistem online, potrivit măsurii care a fost în vigoare până la data de 30 iunie 2021.
Un părinte poate să primească zile libere de la muncă, plătite, doar în condițiile în care partenerul său nu beneficiază deja de acest drept. Măsura de anul trecut s-a aplicat și în cazul familiilor monoparentale, potrivit hotnews.
Când nu au voie copiii să meargă la școală
În plin val patru al pandemiei de coronavirus, cadrele medicale avertizează cu privire la simptomele pe care le prezintă copiii. Medicii de familie au explicat care sunt simptomele ce ar trebui să îngrijoreze părinții, în contextul evoluției numărului de infectări cu COVID-19.
„Ce trebuie să știe un părinte informat?
Copilul NU va merge la școală, va rămâne la domiciliu, dacă în ultimele 24 de ore a apărut cel puțin unul dintre următoarele semne de boală: febră, tuse ,dureri în gât, dificultăți în respirație, pierderea gustului sau mirosului, dureri musculare, dureri de cap, secreție nazală, tulburări digestive.
În această situație, se va contacta telefonic medicul de familie împreună cu care părintele va decide cea mai corectă atitudine de urmat. În funcție de evoluția stării de sănătate, medicul va stabili tratamentul și dacă este necesară o vizită directă”, se arată pe pagina oficială a Societății Naționale de Medicină de Familie.