NATIONAL

Veste proastă pentru şoferi. Se majorează amenzile de la 1 iulie

Salariul minim majorat este o veste bună pentru aproape 2 milioane de români, dar o veste proastă pentru milioane de şoferi, dacă Guvernul nu intervine pentru plafonarea amenzilor, care ar trebui să crească o dată cu majorarea venitului minim.

Cu toate că salariul minim brut s-a mărit la 3.700 de lei lunar, efectul creșterii vine cu amenzi mai mari la circulație. Anunțul a fost făcut chiar de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, care a susținut că amenzile vor crește cu 5% de la 1 iulie dacă Guvernul nu intervine.

„Sunt multe discuții în interiorul Guvernului, premierul a comunicat această intenție. Dacă oportunitatea a fost decisă, mai este un răgaz până la 1 iulie să fie adoptată printr-un act normativ.

Vorbim pe un scenariu ipotetic, dar din câte știu punctul de amendă este 5% din salariul minim și atunci putem face deducția că va suferi modificare în consecință după data de 1 iulie, dar repet, să ajungem acolo întâi”, a spus Mihai Constantin.

Asta înseamnă că punctul de amendă va crește din nou, urmând să ajungă la 185 de lei. Valoarea punctului de amendă a fost plafonată de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, respectiv la 145 de lei. Ultima plafonare, valabilă până la finalul anului trecut, a fost stabilită prin OUG nr. 168/2022.

Cod rutier 2024. Cum este structurat sistemul de amenzi

În România există cinci clase de amendă, patru aplicabile persoanelor fizice, iar cea de-a cincea doar pentru persoanele juridice. Cele cinci clase de amenzi prevăzute de Codul Rutier sunt:

  • clasa I: două sau trei puncte-amendă;
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă;
  • clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă;
  • clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă – se aplică doar persoanelor juridice.

Ce valoare aveau amenzile până în 2023

Categoriile de amenzi prevăzute de Codul Rutier până la 31 decembrie 2023 au fost:

  1. clasa I – 2 sau 3 puncte de amendă (între 290 şi 435 de lei);
  2. clasa a II-a – 4 sau 5 puncte de amendă (între 580 şi 725 de lei);
  3. clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte de amendă (între 870 şi 1.160 de lei);
  4. clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte de amendă (între 1.305 şi 2.900 de lei);
  5. clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte de amendă (între 3.045 şi 14.500 de lei) – această clasă de amenzi este aplicabilă doar persoanelor juridice.

Ce valoare au amenzile rutiere în 2024

Categoriile de amenzi prevăzute de Codul Rutier începând cu 1 ianuarie 2024 sunt următoarele:

  1. clasa I – 2 sau 3 puncte de amendă (între 300 şi 495 de lei);
  2. clasa a II-a – 4 sau 5 puncte de amendă (între 660 şi 825 de lei);
  3. clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte de amendă (între 990 şi 1.320 de lei);
  4. clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte de amendă (între 1.485 şi 3.300 de lei);
  5. clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte de amendă (între 3.465 şi 16.500 de lei) – această clasă de amenzi este aplicabilă doar persoanelor juridice.

De la 1 iulie, acesta ar trebui majorate cu 5%, conform noului salariu minim, dacă Guvernul nu decide plafonarea la cuantumul actual.

Ce spune legislația

La finele anului trecut, guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene. Aceasta modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Noul act legislativ aduce o serie de modificări importante mai ales în ceea ce privește sancțiunile pentru șoferii indisciplinați. Noile prevederi legislative sunt valabile atât pentru șoferi, cât și pentru trotinetiști și pietoni.

Art. XLVII – La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, se precizează în proiectul de OUG.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page