Local

Verificări la instalațiile electrice din toate școlile din județul Botoșani, după incidentul de ieri de la Școala Generală nr. 14

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, 15 noiembrie 2022, în Sala Ștefan Luchian, din Palatul Administrativ, o ședință de lucru pentru a analiza incidentul de ieri de la Școala Generală nr. 14 din municipiul Botoșani și pentru a dispune măsurile necesare pentru a preveni astfel de incidente.
La întâlnire au participat inspectorul șef al IPJ Botoșani, inspectorul șef al IJJ Botoșani, inspectorul șef al ISU Botoșani, inspectorul școlar general al ISJ Botoșani, conducerea Școlii Generale nr. 14 Botoșani, reprezentanți ai Primăriei Botoșani și șeful SVSU Botoșani.
Ieri, în jurul orei 10:15, la etajul I al Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Botoșani, la unul dintre grupurile sanitare ale elevilor a ars lampa de iluminat și instalația electrică. S-au degajat cantități mari de fum, s-a declanșat alarma de incendiu și s-a procedat la evacuarea organizată a elevilor, a cadrelor didactice, a personalului auxiliar și nedidactic și a fost apelat serviciul de urgență 112.
În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele:
– În tabloul principal montat la parterul clădirii (TEG Parter), siguranța tetrapolară de 25A pentru circuitul care duce la tabloul electric de la etajul 1 (TE1), este arsă și topită la contactul de pe Nul și cablul cu izolația topită.
– Contactul imperfect al coloanei care alimentează tabloul electric de la etajul 1 (TE1), se datorează cablului de aluminiu.
Instalația electrică a Școlii Generale nr. 14 din municipiul Botoșani a fost verificată în data de 1 august 2022, conform buletinelor de verificare. Deoarece instalația electrică este veche și cu conductor de aluminiu, se recomandă reabilitarea instalației electrice și înlocuirea siguranțelor neconforme și necalibrate cu circuitele destinate.
La întâlnirea de astăzi, s-a hotărât solicitarea unor verificări suplimentare legislației în vigoare pentru instalațiile electrice din unitățile de învățământ din județul Botoșani, de unde să reiasă dimensionarea lor în raport cu consumul suportat, realizarea unei situații cu vechimea instalațiilor electrice și tipul conductorilor electrici.
Prefectul județului le-a solicitat reprezentanților ISU Botoșani și ISJ Botoșani, realizarea unui calendar de acțiune pentru realizarea acestor verificări a instalațiilor electrice din toate unitățile de învățământ din județul Botoșani.
Totodată, prefectul județului Botoșani a reiterat apelul către directorii unităților de învățământ să solicite alocări bugetare de la primării pentru realizarea verificării unităților școlare și dotarea lor cu instalații de prevenire a incendiilor.
”Cu siguranța copiilor nu ne jucăm, iar faptul că în situația de ieri, a funcționat instalația de prevenire a incendiilor, s-a declanșat alarma de incendiu, iar personalul Școlii Generale nr. 14 Botoșani a acționat corespunzător, a condus la evitarea unui dezastru. Am decis astăzi să solicităm evaluarea instalațiilor electrice de către firme specializate a tuturor unităților școlare din județ pe parcursul următoarelor luni. Fac un apel la reprezentanții unităților administrativ-teritoriale să asigure bugetele necesare pentru realizarea acestor evaluări și pentru dotarea școlilor cu instalații de prevenire a incendiilor,” a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page