InfractionalLocal

Vânzători ambulanți de lemne amendați de polițiștii botoșăneni – FOTO

Joi, polițiștii  botoșăneni au acționat în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic.

Acțiunea s-a desfășurat la nivel național, urmărindu-se respectarea normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, transporturi care au acționat împreună cu jandarmi, polițisti de frontieră dar și reprezentanți ai Gărzii Forestiere și Ocoalelor Silvice.

În cadrul acțiunilor au verificate 219 mijloace de transport, au fost executate 87 de controale, au fost constatate 3 infracțiuni, iar în urma neregulilor identificate au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de 90.061 lei, iar în urma controalelor efectuate a fost confiscată cantitatea de aproximativ  223,18 metri cubi de material lemnos.

Exemple

La data de 4 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 291 în localitatea Bucecea, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține nici un document specific de transport pentru materialul lemnos, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 lei conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat.

La data de 4 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29 C în localitatea Bucecea, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține nici un document specific de transport pentru materialul lemnos, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment în conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat.

La data de 4 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29 A, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține documente specifice de transport pentru întreaga cantitate de materialul lemnos transportată, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment în conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos pentru care conducătorul nu deținea documente, a fost confiscat.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page