Valeriu Iftime acuză minciunile din campania electorală a lui Călin Georgescu și face apel la pregătirea unei noi clase politice
Finanțatorul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, este de părere că „fenomenul Călin Georgescu” a luat amploare pe structura unui val de minciuni inițiat chiar de către politician.
Iftime a fost numit prim-vicepreședinte PNL la sfârșitul lunii noiembrie 2024, însă a renunțat la funcție după câteva săptămâni, înainte de Crăciun.
Călin Georgescu este unul dintre cele mai controversate personaje din România în ultimele luni. A reușit, venind „de nicăieri”, să prindă turul doi al prezidențialelor, iar exit-poll-urile îi dădeau șanse foarte mari să preia șefia de la Cotroceni.
A intervenit însă Curtea Constituțională a României (CCR), care a anulat rezultatele primului tur de scrutin, pe motiv că „procesul electoral a fost viciat”, iar noi alegeri se anunță la începutul lunii mai.
Iftime, despre Georgescu: „A jucat ca un fotbalist dopat”
Valeriu Iftime este de părere că ascensiunea lui Călin Georgescu a fost artificială, realizată printr-o serie de minciuni.
În special cea în care a declarat investiții zero în campania sa electorală. Au fost descoperite mai multe legături ale acestuia cu diferiți oameni de afaceri, care au investit milioane de euro în campania sa electorală prin intermediul TikTok-ului.
„Nu știu dacă ne-a condus cineva la el… Nu știa nimeni de el. Lumea nu a vrut să-l voteze nici pe Ciucă, nici pe Ciolacu. Și au votat pe unul pe care nu-l știau, care nu avea nicio șansă.
Am vorbit cu mulți care l-au votat și spuneau: «Nu știam cine e, dar arăta fain». El juca bine pe internet, cu înot, cu zăpadă. Cu un discurs fără nicio noimă, dar plin de Dumnezeu, de popor, de renaștere, de hoți care trebuie schimbați. Fără politică. Cine nu vrea asta?
Georgescu a apărut de nicăieri. Dar a jucat ca un fotbalist dopat. A avut bani de care nu știa nimeni. Totul felul de metode pe internet, pe TikTok. El, în primul rând, a mințit aici. A spus că nu a avut niciun ban. Acolo sunt milioane și milioane de euro. Nu e de glumă!”, a declarat Valeriu Iftime, conform gsp.ro.
Valeriu Iftime: „Avem o mare problemă”
Valeriu Iftime simte că planează un sentiment de incertitudine asupra viitorului țări. Nu știe dacă va mai fi lăsat să candideze Călin Georgescu. Și dacă o va face, va avea șanse să câștige?
„Suntem în scenariul de acum două luni. Ce facem? Mai câștigă Georgescu? Dacă nu cumva îl opresc că a furat. Să vedem.
Dar nimeni nu știe ce va fi. Eu cred că avem o mare problemă. În clasa politică nu pregătim nimic pentru viitor. Eu, în Moldova, nu văd pe nimeni pentru viitor. Să fie unul de 25-30 de ani care să vină”, a completat Valeriu Iftime.