Politic

USR: Zeci de miliarde de euro așteaptă proiectele românilor. Ultimul val cu o cofinanțare de 2% – FOTO!

Fost secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Lucrărilor Publice, Corina Atanasiu a fost zilele trecute la Botoșani pentru a mai clarifica o serie de aspecte legate de următoarele finanțări din banii UE. Sume impresionante ar putea schimba la față municipiile, orașele și comunele botoșănene, dacă administrația locală ar depune proiectele necesare.

O bună parte de fonduri așteaptă să fie accesată prin intermediul Programului Operațional Regional (P.O.R.) din zona de N-E, administrațiile locale, dar și parteneriatele cu acestea, putând accesa finanțări pentru mobilitate urbană în zone metropolitane, municipii și orașe, pentru reabilitarea clădirilor publice pe eficiență energetică, digitalizarea și creșterea siguranței rutiere, asfaltarea drumurilor județene, inclusiv asigurarea pasajelor pentru animalele sălbatice. Sălile de sport ale unităților școlare, consolidarea clădirilor școlilor și liceelor, achiziția și instalarea echipamentelor de producere și stocare a energiei verzi – eoliană, solară și hidro sunt alte investiții eligibile. În luna noiembrie vor putea fi depuse proiecte pentru reabilitări în cartiere și parcuri, pentru străzi inteligente, digitalizarea bibliotecilor, chiar și aquaparcuri pe care le pot propune unitățile administrativ-teritoriale și parteneriatele acestora.

Pentru zona rurală vor fi bani pentru irigații, din nou pentru energia verde, dar și pentru tinerii fermieri, iar un nou ghid de finanțare pentru microîntreprinderi a fost lansat de curând și poate fi consultat pe site-ul A.D.R. N-E, cererile fiind așteptate între 15 noiembrie și 15 decembrie.

Coordonatoare a Programului de Asistență pentru Dezvoltare Locală din cadrul Departamentului de Politici Publice al USR, Corina Atanasiu a explicat că multe dintre liniile de finanțare sunt necompetitive, ceea ce înseamnă că vor fi acceptate toate proiectele depuse conform cerințelor. Totodată, e foarte important că acest val de finanțări vor fi ultimul ce va permite o cofinanțare de 2%, deoarece statutul de țară defavorizată al României va fi cu siguranță cedat noilor țări ce intră în atenția UE, precum Ucraina și Republica Moldova.

Unul dintre autorii PNRR, Corina Atanasiu a arătat la Botoșani că prin mult-discutatul Plan de Redresare și Reziliență sunt bani de măriri de pensii, dar nu de pensii speciale și că în finanțarea autostrăzilor suntem o mare excepție, Autostrada Moldovei fiind prinsă la insistențele lui Cătălin Drulă, programul nefiind dedicat acestui gen de investiții. Că sume impresionante au fost prinse pentru reducerea abandonului școlar și construirea școlilor din rural cu servicii integrate de sănătate, sport și alimentație, dar și că trei fabrici de microprocesoare ar urma să se construiască în România în perioada următoare grație ei.

”Avem foarte mulți bani pe tava, ca să zic așa. 50 de miliarde de euro – care veneau prin exercițiul financiar curent, alte 26 prin PNRR, o sumă importantă va veni prin AFIR pentru agricultură, trebuie doar sa scriem proiecte.”, i-a încurajat Corina pe cei veniți să discute cu ea. Membri ai USR, dar și botoșăneni din afara partidului, oameni de afaceri dar și fermieri au răspuns invitației adresate de USR, pentru a discuta despre fondurile  europene. Lentoarea instituțiilor statului român în gestionarea proiectelor și finanțărilor de la UE, intoxicarea ministerelor cu politruci analfabeți funcționali și blocarea inexplicabilă a banilor în conturile de la centru au fost și ele printre subiectele discutate la întâlnirea de marți seară.

Corina le-a transmis botoșănenilor că pot oricând găsi informații proaspete pe acest domeniu pe site-urile startupcafe.ro și fonduri-structurale.ro, dar și pe monitorpnrr.eu.

Comunicat de presă USR Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page