LocalPolitic

USR acordă consultanță botoșănenilor interesați de finanțarea proiectelor din societatea civilă și reclamă ilegalități în procedura Primăriei

Pentru că 18 august este termenul până la care botoşănenii pot depune proiecte pentru a accesa finanţările special destinate de lege societăţii civile, USR Botoşani acordă consultanţă tuturor celor interesaţi de completarea şi depunerea documentaţiilor. Specialişti ai USR vor fi la dispoziţia doritorilor în zilele de 14 şi 15 august, condiţia fiind ca aceştia să sune la numărul de telefon 0751838636 pentru a se programa.

Totodată, filiala botoşăneană a Uniunii Salvaţi România a depus plângeri oficiale atât la Primăria Botoşani cât şi la prefectul judeţului pentru a contesta procedura municipalităţii. Arătând că legea cere 30 de zile de promovare şi de depunere a documentaţiilor de solicitare a finanţării, iar primăria a publicat anunţul pe 1 august, cu termenul de depunere pe 18 august, USR cere prelungirea perioadei de depunere a proiectelor, cu alte cuvinte, solicită respectarea legii.

Proiectele ce pot fi finanţate au alocată o sumă totală de aproape 800.000 de lei, repartizată pe domenii precum Sport, Cultură şi Social, iar mai multe detalii privind accesibilitatea pot fi găsite accesând link-ul https://primariabt.ro/finantari_neramb/2022/anunt+hcl86.pdf .

Sunt aşteptate să depună dosare cu activităţile pe care doresc să le realizeze în aceste domenii ONG-urile, cluburile sportive, asociaţiile şi chiar persoanele fizice, normativele prevăzând doar  ca acestea să nu aibă scop patrimonial.

Documentaţiile pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi non-profit de interes local vor fi evaluate, după încheierea sesiunii de depunere, de către o comisie specială formată din consilieri locali şi funcţionari din aparatul Primăriei.

„Dacă sesiunea de depunere a solicitărilor se face fără respectarea termenelor, adică pe „repede – înainte”, domnul primar poate fi acuzat de o voită lipsă de transparenţă şi de reducerea accesibilităţii acestor finanţări. Sperăm încă, totuşi, că sunt greşeli funcţionăreşti ce pot fi corectate şi că nimeni nu-şi doreşte ca primăria să rămână cu banii la teşcherea, fără să-i ofere populaţiei, aşa cum a fost gândită această finanţare. De aceea acordăm consiliere celor interesaţi, pentru a creşte numărul de solicitări şi pentru a arăta botoşănenilor că dosarele se întocmesc relativ simplu.”, a declarat consilierul local USR, Raluca Curelariu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page