„Ursul păcălit de vulpe” la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” vă invită să vizionați în zilele de: joi, 8 februarie 2024, de la ora 18:00, sâmbătă, 10 februarie 2024 de la ora 11:00 şi duminică, 11 februarie 2024, de la orele 11:00 şi 12:30, spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, după Ion Creangă; dramatizare scenică şi adaptare Valentin Dobrescu; Regia: Valentin Dobrescu; Scenografia: Mihai Pastramagiu; Muzica: Mihaela-Doina Macovei-Moraru
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Ioana Buta, Anamaria Chelaru, Oana Asofiei, Pavel Petraşi, Andrei Bordianu, Andrei Iurescu și Ana Maria Apetrei.
„A fost odată… un urs care, păcălit fiind de vulpe, a rămas fără coadă. Scurtă şi simplă povestea, dar povestită de urmaşul ursului păcălit, are cu totul altă savoare.
Veniţi alături de el şi vă veţi distra pe cinste!” (Valentin Dobrescu, regizor artistic)
Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, prezentat în anul 2012 la Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi Marionete, ediţia a XI-a, organizat de Teatrul de Păpuşi “Puck” din Cluj–Napoca a fost distins cu Premiul pentru mânuire acordat d-nei Aurica Dobrescu pentru personajul „vulpea”.
Dragilor, doriţi să vedeţi cum a rămas ursul fără coadă sau ce a făcut şireata vulpe? Vă aşteptăm la teatru!
Recomandat preșcolarilor și școlarilor mici.
Preţ bilet 15 lei
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.