InfractionalLocal
Urmărire în trafic după un șofer din Botoșani. De ce nu a oprit la semnalul polițiștilor
La data de 17 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, reușind, în scurt timp, oprirea autoturismului.
Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Dersca, precum și faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.