Unirea Principatelor Române, la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani
„Reformele modernizatoare, Vodă Cuza le-a rezolvat, e drept, ca Alexandru cel Mare nodul gordian, dar a curățat atmosfera de toate sofismele de temporizare și n-a cumpărat nici o reformă dinlăuntru cu concesii din afară”.
(Mihai Eminescu)
După activitățile dedicate zilei de 15 ianuarie, Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani organizează, în perioada următoare, o altă serie de manifestări, de această dată puse sub semnul marcării unui eveniment marcant din istoria modernă a României. Este vorba de Mica Unire de la 1859, un act de voință politică a celor două Principate Romanești, Moldova și Țara Românească, , prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Astfel, în perioada 22-29 ianuarie 2021, Cabinetul de numismatică și filatelie vă propune ”Exponatul medalistic dedicat Unirii de la 1859” – medalii și insigne, realizate în timp, care omagiază actul istoric, cu referire la reformele voievodului Cuza și ”Exponatul documentar filatelic”, cuprinzând toate emisiunile poștale dedicate actului Unirii și domnitorului Alexandru Ioan Cuza, personaj istoric definitoriu în reformele naționale.
Tot cu această ocazie, Cabinetul de numismatică și filatelie realizează și editează un plic ocazional, în vederea aniversării a 162 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească.
Activitățile sunt completate de expozițiile de carte și desene organizate de Secțiile și Filialele Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani. Toate acestea vor putea fi admirate de utilizatorii care ne vor trece pragul, dar și în mediul on-line, pe pagina de Facebook și pe site-ul insituției.