Meteo

Un val de aer rece va cuprinde România. Vezi de când

După vremea caldă, în următoarele două săptămâni, se așteaptă scăderi bruște de temperaturi de până la 15 grade în unele regiuni. Vor fi ploi și, în unele zone, chiar și lapoviță și ninsoare în noiembrie.

După câteva zile cu temperaturi peste cele normale în această perioadă, din weekend vremea se răcește în România și vor fi ploi în mare parte din țară. Sâmbătă valorile termice diurne vor scãdea accentuat în nord-est, iar în rest vor fi comparabile cu cele din ziua precedentã. Cerul va avea înnorãri temporare şi vor fi precipitaţii slabe, local la munte şi pe arii restrânse în celelalte zone. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri în majoritatea regiunilor, dar cu precãdere în cele extracarpatice (viteze în general de 50 … 60 km/h, iar pe crestele montane peste 70 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 20 de grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, cu valori mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei. Mai ales dimineaţa, pe alocuri se va forma ceaţã.

În București, cerul va avea înnorãri şi vor fi condiţii ca trecãtor sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în a doua parte a intervalului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimã va fi de 4…6 grade.

Apoi, temperaturile vor continua să scadă în majoritatea zonelor şi se vor apropia de cele specifice perioadei. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare la începutul săptămânii viitoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că, în intervalul 28 octombrie – 10 noiembrie 2024, se vor resimți temperaturi mai scăzute, maxima fiind de 10 grade. De asemenea, cresc și probabilitățile de ploaie, după data de 1 noiembrie. Pentru realizarea prognozei pe perioada menționată, instituția a folosit produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată).

În Banat, prognoza arată că valorile termice, din timpul zilei, se vor situa peste normele caracteristice perioadei, respectiv medii ale maximelor ce se estimează a se situa în jurul a 19 grade, cu cele mai ridicate valori în data de 28 octombrie. Dar începând din data de 1 noiembrie, maximele vor scădea treptat, până spre medii de 16 grade. Minimele termice vor fi în general de 8 – 9 grade, iar din a doua săptămână vor scădea, astfel că media minimelor va fi de 1 – 4 grade Celsius.

În Crişana, în prima săptămână din interval, valorile termice vor fi de 20 de grade până spre 14 grade. Ulterior, începând din data de 3 noiembrie, aceste temperaturi vor ajunge până la o medie de 10 grade, valoare ce se va menţine pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni. Valorile termice nocturne se vor încadra, în prima săptămână, între 3 şi 9 grade, urmând ca în a doua săptămână, media minimelor să fie de 0 – 1 grad.

În Transilvania, în prima săptămână, se vor înregistra valori între 14 şi 20 de grade, urmând ca din data de 3 noiembrie să scadă spre medii de 6-8 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Pe parcursul nopţilor, valorile termice vor fi în creştere în primele zile, de la o medie de 4 grade spre 6 grade. În a doua jumătate a intervalului, media minimelor va fi în general de -2 – 0 grade.

În Maramureş, în prima săptămână, valorile termice diurne vor scădea treptat de la o medie de 18 grade în prima zi, spre 12 grade în data de 2 noiembrie. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, se estimează că media maximelor se va situa în jurul valorii de 8 grade. Valorile termice nocturne nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână şi se vor menșine în jurul a 6 grade. Din noaptea de 2 spre 3 noiembrie, minimele termice vor scădea până în jurul a 0 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de referinţă.

În Moldova, temperaturile inițiale de 19 grade vor scădea până la 14 – 16 grade, în data de 2 noiembrie. După această data, temperatura medie se va stbiliza în jurul valorii de 8 grade, care se va menţine până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor termice se va încadra în general între 4 şi 6 grade, iar din noaptea de 2 spre 3 noiembrie va scădea spre 0 grade, valoare ce se va menţine până la finalul intervalului de referinţă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page