Un tânăr din Vlădeni s-a certat cu soția și a dat foc la gardul casei! A primit ordin de protecție
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vlădeni, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 28 octombrie 2024, pe fondul unor neînțelegeri avute cu soția sa, ar fi stropit gardul locuinței cu o substanță inflamabilă și apoi ar fi aprins-o, ceea ce a condus la formarea unei flăcări care a distrus superficial o suprafață de gard.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de minim 100 de metri față de familia sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.