Un tânăr din Săveni care s-a urcat la volan beat și fără permis a dat nas în nas cu polițiștii în trafic
Joi, polițiștii din Săveni au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza, din orașul Săveni, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,53 mg//l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
De asemenea, tânărul a fost sancționat si pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea în intervalul orar 23:00-05:00 cu amendă în cuantum de 500 de lei.