InfractionalLocal
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan fără permis
La data de 15 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi- Biroul Rutier, au oprit pentru control, pe Drumul Județean DJ 293, un autoturism condus de tânăr de 24 de ani, din comuna Havârna
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar autoturismul pe care îl conducea nu avea poliță RCA valabilă.
Tânărul a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, i-a fost reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.