AccidentInfractionalLocal
Un tânăr din Botoșani a provocat un accident rutier fiind sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat un tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce încerca să se sustragă cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier soldat cu avarii.
Acesta ar fi acroșat un autoturism care era parcat, apoi a încercat să-și continue deplasarea, fiind oprit de un martor, care ulterior a sesizat poliția. Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.