Numai o minune a făcut ca un tânăr de 20 ani din Botoșani să scape cu viață dintr-un accident cumplit, petrecut duminică dimineață în zona Huțani. Pe fondul vitezei, tânărul șofer a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un copac. Martorii au chemat ajutoare imediat prin numărul de urgență 112, iar cadrele medicale sosite la fața locului l-au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, întrucât leziunile suferite erau foarte grave. „Un tânăr de 20 de ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean DJ 284 direcția de deplasarea Bucecea-Huțani, pe un tronson de drum în aliniament, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea părții carosabile. In urma impactului conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au declarat surse oficiale din cadrul IPJ Botoșani.