Un tânăr certat cu legea a fugit din țară pentru a scăpa de închisoare! Unde l-au găsit polițiștii
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat locul în care se află un tânăr, de 19 ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată o măsură educativă privativă de libertate.
Acesta se sustrăgea executării pedepsei, fiind plecat în Danemarca, iar în urma activităților specifice desfășurate și a cooperării pe canalele specifice cu polițiștii din cadrul INTERPOL , a fost depistat în Danemarca.
Tânărul a fost escortat în România, unde a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, urmând ca ulterior, să fie transferat într-un centru educativ.
Acesta a comis mai multe infracțiuni de furt și distrugere, în anul 2022, în perioada în care era minor.