ImportantInfractional
Un tânăr care s-a urcat beat la volan a dat nas în nas cu polițiștii pe o stradă din municipiul Botoșani
Miercuri, polițiștii din Botoșani au oprit pentru control pe strada Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Coțușca.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoraea rezultată fiind de 0, 59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.