AdministratieLocal

Un nou protest al angajaților Locativa în fața Primăriei Botoșani – FOTO&VIDEO

Luni, angajații S.C. Locativa S.A. au protestat din nou împotriva hotărârii de desființare, adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local din luna decembrie a anului 2023.

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani motiva decizia de dizolvare a societății pentru că ar avea pierderi financiare foarte mari.

Oamenii vor continua să protesteze până când edilul șef al municipiului Botoșani va găsi o soluție pentru fiecare angajat în parte al societății, ori va renunța la hotărârea de dizolvare.

Ședința de Consiliul Local din luna decembrie a anului 2023 a fost una tensionată. Atunci, cei aproximativ 44 de angajați ai societăți au întocmit și semnat un memoriu care a fost înaintat și Direcției Naționale de Anticorupție (DNA) din Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, președintele Consiliului Județean și al PSD, Consiliului Local, Prefecturii, Ministerului Muncii, Comisiei de Dialog Social și Avocatului Poporului.

Proiectul de Hotărâre a trecut astfel cu o majoritate de 12 voturi pentru9 împotrivă și o abținere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page