Local

Un împătimit al motoarelor readuce la viață motociclete vechi. Are în colecție inclusiv celebrele Mobra – FOTO

Un botoșănean pasionat de-o viață de motociclete și motorete readuce la viață o întreagă istorie a motoretei din fostul bloc comunist într-un garaj din Bucecea. A recondiționat zeci de motociclete și are o colecție unicat.

Ovidiu Tofan în atelierul său FOTO Cosmin Zamfirache

În garajul din Bucecea al lui Ovidiu Tofan, în vârstă de 60 de ani, prind viață toate simbolurile motociclismului din fostul bloc comunist. „Magicianul” Tofan reușește să readucă la viață autovechicule pe două roți luate chiar și de la fier vechi. A adunat toate modelele vechi de motoretă și motocicletă din fostele țări comuniste și le recondiționează cu o pasiune și cu o pricepere greu de egalat. Acum se poate lăuda cu o colecție unicat de motociclete din anii ’50, ’60, ’70 și ’80, în care se regăsesc celebrele Mobre, IJ-uri, MZ-uri sau  Corobetz.

„Este o pasiune de care nu am scăpat niciodată. Și, sincer, nici nu mi-aș dori să scap. Chiar dacă este costisitoare și uneori îmi răpește și liniștea nopții, mai ales dacă nu-mi iese ceva”, mărturisește botoșăneanul.

Istoria motocicletei, reînviată într-un garaj

Locul unde botoșăneanul face adevărate minuni cu epavele pe două roți este un garaj vechi dosit printre blocurile comuniste din orășelul Bucecea. Ovidiu Tofan a lucrat toată viața ca șofer și mecanic. De câțiva ani a început, în garajul respectiv, să se ocupe de motociclete vechi, din fostele țări comuniste. Este o pasiune care-l bântuie de mult, dar abia acum a găsit timpul necesar să se ocupe. Pur și simplu caută motociclete vechi abandonate la fier vechi sau scoase la vânzare pe oriunde prin țară și le aduce, uneori cu mari eforturi financiare la Bucecea, în garaj. Sunt motociclete care au făcut istorie în perioada comunistă, din anii ’50 până în anii ’80.

Motocicletă recondiționată de Ovidiu Tofan FOTO Ovidiu Tofan
Motocicletă recondiționată de Ovidiu Tofan FOTO Ovidiu Tofan

Majoritatea sunt modele rusești, care erau foarte la modă inclusiv în România comunistă. Cu o pasiune ieșită din comun, Ovidiu Trofan le readuce la viață atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional, întrucât motocicletele ajung să meargă ca în zilele lor bune.

„De la capăt le fac. Totul. Motor, bucșe, lanț, telescoape, șa. Eu caut să mă apropii cât de mult de felul în care a fost aceea motoretă sau motocicletă. Nu doar să arate bine, ci și să funcționeze. Toate sunt funcționale. Este greu, pentru că trebuie să găsesc piese, fac la comandă anumite elemente de decor, șeile”, spune botoșăneanul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page