Local

Un funcţionar din Botoşani cu investiţii imobiliare în Iaşi şi BMW la scară, viitorul şef la Finanţele Regionale?

Doru Viorel Alupoaei este acum şef adjunct colectare în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani. El ar urma să-l înlocuiască pe Paul Ciobanu la cârma instituţiei fiscale cu atribuţii în toată zona de nord-est in cazul in care nu vor apare rasturnari de situatie, notează bzi.ro.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi ar putea avea de luna viitoare un nou director general. Funcţia ar urma să fie preluată, în cazul în care nu vor exista răstunări de situaţie, de Doru Viorel Alupoaei, şef adjunct colectare în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Botoşani. El ar urma să-l înlocuiască pe Paul Ciobanu, aflat de aproape doi ani la cârma instituţiei ieşene care administrează finanţele publice din şase judeţe din Moldova (Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui). Se pare că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va emite la începutul lunii viitoare sau cel mai târziu pe data de 15 februarie ordinul prin care actualul director general al Finanţelor Iaşi va fi schimbat din funcţia pe care a ocupat-o în ultimele luni.

Negocieri politice

Informaţia obţinută este dată ca aproape certă, Alupoaei fiind susţinut la conducerea DGRFP Iaşi. De altfel, negocierea pentru funcţia respectivă a fost făcută zilele trecute, însă din cauza tensiunilor apărute în ţară pe fondul creşterii preţurilor la gazele naturale s-a amânat emiterea documentului, susţin pentru „Ziarul de Iaşi” surse politice. Aceleaşi surse arată că alt om creditat pentru funcţia de director general (de data asta de PSD) ar fi fost Marian Bosianu, care a mai făcut parte din conducerea instituţiei ieşene în trecut, fiind revocat din funcţie pentru ca Paul Ciobanu, sprijinit de liberali, să preia postul. Funcţiile din deconcentrate din zona Moldovei s-au împărţit zilele trecute între PSD şi PNL în urma unor negocieri la care au participat lideri regionali, surse apropiate ZDI susţin că nici un om din cadrul PNL Iaşi nu ar fi fost la întâlnirea respectivă.

Citește articolul întreg pe bzi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page