Un fermier a fost bătut cu bâta de viceprimarul unei comune din Botoșani, chiar în prezența primarului
Un fermier italian, care locuiește în județul Botoșani, a fost bătut cu bâta de viceprimarul localității Copălău, chiar în prezența primarului. Bărbatul se afla pe un teren agricol, alături de soția sa, pentru a recolta floarea-soarelui. Femeia susține că se află în conflict cu viceprimarul de mai mulți ani, după ce le-ar fi luat peste 100 de hectare de pământ din cele 360 pe care ei le lucrează.
Incidentul a avut loc joi după-amiză, într-o localitate din județul Botoșani.
Vittorio Quattrini, un fermier italian, căsătorit cu o tânără din localitate, se afla la treierat de floarea-soarelui, de pe un teren care îi aparține.
La scurt timp, la fața locului au ajuns viceprimarul comunei, fratele acestuia și un cumnat.
Aceștia ar fi început să se ia de fermier și să-l înjure. Mai apoi, viceprimarul a luat o bâtă și a început să-l lovească pe bărbat.
Soția fermierului a început să filmeze scenele violente, moment în care a fost lovită de cumnatul viceprimarului.
În zonă a ajuns și primarul comunei, însă în sprijinul agresorului fermierilor.
„A zis că mai avem terenuri să-i dăm. Ne-a adresat injurii, el era pregătit de bătaie, după cum vorbea și ce agresiune ne adresa.
Conflictul este pornit de la domnul Ivanov (n.r. primarul comunei), probabil că de data asta l-a împins pe dumnealui în față, ca să nu mai apară el”, spune soția fermierului, pentru Antena 3 CNN.