Important

Un doctor dintr-un sat înzăpezit din Botoşani a internat de frică toate gravidele la maternitate

Cadrele medicale din Călăraşi au luat măsuri de precauţie după experienţa trăită de Dorina Buzescu care a născut acasă, asistată de soţ.

Pentru că drumurile sunt pline de zăpadă şi transportul gravidelor la Maternitatea din Botoşani se face cu dificultate, medicul din comună a decis internarea tuturor gravidelor cu risc de naştere prematură. După ce le-a expus riscurile la care se supun şi consecinţele care pot fi dramatice, luni doctorul a chemat ambulanţa şi a trimis două femei însărcinate. Una aşteaptă şi acum să nască la maternitatea din Botoşani, iar alta a adus pe lume o fetiţă chiar a doua zi după internare.

O femeie din Botoşani a născut acasă asistată de soţ: Nu putea ajunge la spital din cauza nămeţilor

„ Aici este şi nivelul de educaţie al femeilor. Ele stau până în ultima clipă, abia atunci cheamă salvarea. Noi le avem în evidenţă, le spunem ce este de făcut, dar nu le putem obliga. Acum le-am spus mai cu frumosul, mai cu vorba dură şi luni am internat două gravide, una dintre ele născând chiar a doua zi”, a declarat medicul din comuna Călăraşi, Gabriel Calfa.

Localitatea Călăraşi este situată la mare distanţă de municipiul reşedinţă de judeţ. Iarna aceasta a pus mari probleme căilor de acces din zonă, deseori fiind nevoie ca utilajele de deszăpezire să însoţească ambulanţa. Dată fiind distanţa mare de zona urbană, femeile din localitate aleg să nască acasă, medicii de la Botoşani declarându-se îngrijoraţi de cazurile grave care vin în urgenţa maternităţii.

Sursa : adevarul.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page