AnunturiLocal

Un cunoscut medic din Botoșani s-a stins din viață

Un cunoscut medic de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani a murit marți seară.

Medicul Nicușor Curteanu avea 68 de ani și a a fost la șefia serviciului de urgență, dar și director adjunct la Direcția de Sănătate Publică a murit la domiciliu după ce i s-a făcut rău. Speriați, membrii familiei au cerut ajutorul cadrelor medicale, însă din păcate medicul Nicușor Curteanu nu a mai putut fi salvat.

Acesta era cunoscut în rândul colegilor dar și a cunoscuților ca un bun profesionist și un om de valoare.

„Dumnezeu sa-l ierte pe Domnul Doctor Nicușor Curteanu ! Sincere condoleanțe familiei !”, a transmis Eduard Gurău, director Serviciul de Ambulanță.

Nu cred ca pot exprima in cuvinte socul in care suntem cu totii in aceste momente. Am colaborat ani de zile cu domnul doctor. A fost o prezenta constanta in sistemul medical de urgenta din judet. Suntem alaturi de doamna doctor si intreaga familie in aceste momente si le dorim sa aiba putetea sa treaca peste aceasta tragedie. Dumnezeu sa il ierte!” este mesajul managerului Spitalului Județean Botoșani

Decesul domnului dr Curteanu Nicușor lasă un gol imens în lumea medicala botoșăneană și suntem alături de întreaga familie îndurerată!! Sincere condoleanțe!!!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page