Un botoșănean în vârstă de 36 de ani a fost amendat de jandarmi cu 2000 de lei, după ce a sunat în repetate rânduri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, anunțând că se va sinucide.
Un echipaj mixt jandarm – polițist l-a depistat, în jurul orelor 21.00, pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani, în apropierea Școlii Gimnaziale nr.1, apelantul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Din cauza comportamentului agresiv, bărbatul a fost condus la Unitatea de Primire a Urgențelor, personalul medical hotărând trimiterea acestuia la Secția de Psihiatrie, unde a și fost internat pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se sancționează contravențional cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activități în folosul comunității.