Local

Un botoșănean a făcut scandal la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Mavromati”. Jandarmii l-au căutat acasă

Un botoșănean va avea de achitat o amendă în valoare de 2000 de lei, după ce a manifestat un comportament recalcitrant și agresiv vineri noaptea la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati.

Un echipaj de jandarmerie a intervenit în urma unui apel 112 prin care se sesiza incidentul produs puțin înainte de miezul nopții, dar scandalagiul părăsise deja zona, fiind însă identificat în urma informațiilor furnizate de cadrele medicale, din fișa întocmită cu ocazia prezentării acestuia la U.P.U. în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Jandarmii l-au sancționat contravențional pentru provocare de scandal, precum și pentru adresare de injurii personalului medical și agentului de pază, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției îi va fi adus la cunoștință în termenul legal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page