Local

Un actor a ajuns la urgențe, după ce a fost rănit cu o armă airsoft pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani

Un actor de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani a ajuns la urgențe vineri în urma unui incident grav. În timpul unei repetiții la o piesă care ar urma să se joace în weekend, bărbatul a fost împușcat în ochi.

Actorul a ajuns în compartimentul de primire urgențe de la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani cu un traumatism ocular, după ce a fost adus aici de colegii săi de scenă.

Potrivit medicilor, tânărul a povestit că se afla pe scenă, la repetiție pentru piesa „Iubesc, iubesc, te iubesc!”. La un moment dat, un alt actor a îndreptat o armă de airsoft spre el. Acesta povestește că nu a calculat bine distanța și când a tras, aerul propulsat de armă l-a rănit pe colegul său.

Totuși, actorul a fost dus la spital, acolo medicii au concluzionat că avea răni ușoare și l-au externat. Acum, IPJ Botoșani și ITM Botoșani au deschis câte o anchetă și verifică cum a fost posibil incidentul.

Este vorba despre o armă tip airsoft cu aer comprimat. A fost ridicată de polițiști în vederea expertizării, pentru a se stabili cu exactitate categoria din care face parte.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În această etapă a anchetei cercetările sunt pe fapte, nicio persoană nu are vreo calitate în dosar” transmit reprezentanții IPJ Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page