NATIONAL | Guvernul introduce COPLATA din 1 APRILIE. Cât vor plăti pacienţii pentru serviciile de spitalizare
Guvernul introduce, începând cu luna aprilie, sistemul de coplată. Pacienţii vor plăti între 5 şi 10 lei pentru serviciile de spitalizare, mai puţin pentru cele de urgenţă.
Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.
“Pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplăţii este de 5 lei, iar nivelul maxim este de 10 lei. Valoare coplăţii este stabilită de fiecare unitate sanitară cu paturi pe bază de criterii proprii, cu avizul Consiliului de administraţie al unităţii sanitare respective”, se arată în proiectului de act normativ care reglementează sistemul de coplată.
Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult.
Medicii nu sunt de acord cu introducerea coplăţii, care spun ei, nu va rezolva nici pe departe problemele reale din sistemul sănătăţii.
“Coplata reprezintă un procent simbolic, care arată că banii pentru sănătate sunt insuficienţi. Acesta lucru arată că, de fapt, susţinerea din impozitele pe care le plătim deja nu rezolva problema. În timp, această participarea individului la sănătate va creşte.”, a declarat medicul Nicolae Bacalbaşa la România TV.
“Este o nouă taxă care nu rezolvă problemele din sistemul sanitar şi care, din contră, doar încurcă pacienţii. Sunt convins că această coplată, într-o ţară în care populaţia este bolnavă, va creşte ca Făt-Frumos. Sumele prevăzute a fi colectate sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor din sistem şi sunt împovărătoare pentru pacineţi.“, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru la România TV.
Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacienţilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.
Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.
RTV.NET