Emisiuni TV

TV | Duminică, 3 martie, de la 18:00, o nouă anchetă marca Romania, Te Iubesc: Ursul – între comoară naţională şi pacoste

De la Revoluţie şi până în prezent, peste 20 de români şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 100 au fost răniţi în urma confruntărilor cu urşii. Ceea ce trebuie precizat însă este faptul că, vrând-nevrând, omul este cel care a provocat animalul şi, implicit, atacul.

„Conflictele dintre om şi urs sunt de când lumea, dar s-au înteţit în anii ’90, când proprietarii de restaurante şi pensiuni s-au apucat să ademenească urşii cu mâncare, ca să-i folosească drept atracţie turistică”, declară corespondentul Ştirilor ProTv Anca Nastasi. Duminică, 3 martie, de la 18:00, într-o nouă ediţie a emisiunii România, te iubesc!, Anca Nastasi conduce telespectatorii ProTv până în bârlogul ursului, într-un demers jurnalistic în care încearcă să răspundă la următoarele întrebări: reprezintă urşii un pericol public? Cine e vinovat pentru accidentele grave care s-au întâmplat de la Revoluţie încoace? Reuşeşte România să protejeze ursul? şi Cum îşi protejează exemplarele vest-europenii?

România nu este doar ţara din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi urşi, ci şi cea în care au loc cele mai multe conflicte dintre această specie şi om. În prezent, ONG-urile estimează că pe teritoriul nostru mai mormăie doar 3000 de urşi, în timp ce un studiu al Ministerului Mediului, bazat pe un calcul riguros al cercetătorilor, relevă că sunt între 5600 şi 6300 de urşi. „Încercăm să înţelegem ce efect are civilizaţia asupra sălbăticiei şi care vor fi consecinţele în viitor”, spune corespondentul Ştirilor ProTv Anca Nastasi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page