InfractionalLocal

Trei șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic de polițiști

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Grivița, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Călărași.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta circula având autorizația de circulație provizorie expirată din luna martie 2022.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiuniii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Tot sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 68 A, în comuna Brăiești, un utilaj agricol, condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Plopeni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Mai mult decât atât, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din orașul Darabani.

În urma testării cu apartul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page